Se afișează postările cu eticheta caracteristici. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caracteristici. Afișați toate postările

miercuri, 28 februarie 2018

Efectele negative ale cărucioarelor în dezvoltarea celor mici

Cărucioarele pentru copii intră în categoria de necesități indispensabile pentru părinți în perioada de formare a celor mici. Din fericire, gama variată de modele de cărucioare de pe piață oferă libertatea ca fiecare familie să își aleagă acele cărucioare care se potrivesc, cu adevărat, cel mai bine nevoilor și cerințelor particulare pe care le au, pornind de la anumite caracteristici practice, precum cele ce vizează securitatea, designul, dimensiunile sau culorile.

Cu toate acestea, observăm că există, încă, un grad de incertitudine privind vârsta optimă până la care este indicat ca bebelușii să mai folosească cărucioarele. Odată ce sunt obișnuiți cu ele, chiar dacă au învățat să facă primii pași și ar trebui să se aventureze într-un nou drum, unii copii preferă, în continuare, să utilizeze cărucioarele. Ce ar trebui să facă părinții în această situație?

Specialiștii indică faptul că, până la cel târziu vârsta de 3 ani, copiii ar trebui să renunțe la cărucioare. Schimbarea ar trebui să fie realizată natural, prin prezentarea unor surse alternative copiilor, care să le stârnească în mod firesc curiozitatea. Renunțarea la cărucioare nu este un moft și nu trebuie privită drept un răsfăț care i se neagă copilului. În realitate, copiii care se obișnuiesc prea mult cu confortul cărucioarelor riscă să sufere de anumite lipsuri în dezvoltare.

Prima problemă care intervine în acest context este că cei mici reușesc mai greu să își dezvolte conexiunile sociale. Când se află mereu în cărucioare, este dificil pentru cei mici să exploreze acele etape necesare în conturarea interacțiunilor emoționale cu cei din jur, precum stabilirea contactului vizual direct. O altă problemă este că acești copii sunt predispuși să fie supraponderali, deoarece petrec mai mult timp în cărucioare decât practicând alte activități care ar favoriza dezvoltarea lor sănătoasă. La nivel psihologic, aceștia se obișnuiesc, de asemenea, să fie extrem de răsfățati, ceea ce va conduce, ulterior, la alte probleme de interacțiune socială cu cei din jur.

Chiar dacă este firesc ca părinții să le ofere celor mici tot confortul de care aceștia au nevoie, este important să existe o limită clară de separație între efectele benefice ale anumitor acțiuni și momentul în care acestea se transformă în efecte negative în dezvoltarea celor mici.